Criza-i criză. Dar nu pentru toţi!

      …Anticipam nu de mult că este posibil ca criza să afecteze şi presa. Iată că, de câteva zile, mai multe surse (unele dintre ele cu suficientă autoritate, deoarece provin tocmai din interior) impun ideea că numeroşi angajaţi ai trustului MediaPro (se vorbeşte despre mai mult de 20% sau despre peste 300 de oameni – jurnalişti, personal tehnic şi chiar administrativ) vor ajunge, în curând, pe drumuri. De la vârf, prin voci oficiale, se spune doar despre iminente “măsuri de eficientizare”.

Lung prilej de vorbe…

 

      Desigur, durere, suferinţă nemărginită… Faţă de care este necesar să ne probăm şi empatia. Mă gândesc la mama Dianei Maloş, cea care, în aceste zile (probabil că şi de acum încolo…) caută/va căuta un răspuns, un răspuns pe care să-l priceapă şi ea. De aceea, dincolo de toate, refuzul său de a nu accepta ipoteza sinuciderii, de aceea – şi nu de altceva – strădaniile sale de a găsi o explicaţie acceptabilă (dacă fiindcă moartea înseşi nu se poate accepta uşor…). În acelaşi context, de înţeles, într-o anumită măsură, interesul (local şi… naţional) pe care îl suscită întâmplarea.

Bucovina care dispare

        Deunăzi, o scurtă incursiune în ruralul judeţului nostru. Prilej de a afla, printre altele, că sunt cam pe cale de dispariţie meşterii pricepuţi în “asomarea porcului” (cum am auzit numindu-se, “codificat”, tăierea porcului) şi, mai ales, în pregătirea lui în cele tradiţionale bunătăţi: chişti, cârnaţe etc. Iar cei care sunt se pare că, uneori, se lasă greu. Cel puţin aşa ceva am aflat de la un (aproape) nonagenar dintr-un sat de pe valea Sucevei (cândva, el însuşi meşter mare în toate acestea), care negociase, de cu seară, prezenţa unui astfel de meşter în curtea lui. Moşul se învoise să-i dea mai tânărului meseriaş (odinioară, se pare că îi fusese chiar discipol moşului) 20 de lei, ţigări, rachiu şi din toate cele ale porcului, ca “pomană”.

Buricul târgului

            Sunt şi suceveni (au mai fost, poate vor mai fi) care nu vorbesc tocmai “de bine” despre ce se întâmplă în zona centrală a urbei. E dificil de apreciat dacă aceşti “cârcotaşi” ar fi fiind mulţi sau puţini, dar se poate generaliza spunând că, de regulă, ei provin dintre cei care, în alte contexte, sunt foarte mulţumiţi că au adrese centrale; şi care devin nemulţumiţi când în zonă se organizează diverse manifestări care presupun zgomot, aglomeraţie, mizerie, eventuale restricţii de circulaţie… Atunci, nemulţumiţii spun că “spectacolul” nu este pentru ei şi se întreabă de ce sunt ei cei care trebuie să tragă ponoasele.

Oraşul în care se întâmplă ceva

      De curând, vorbind despre străzile foarte aglomerate ale Sucevei, primarul Ion Lungu (s-)a explicat spunând că, dincolo de toate, ele reprezintă un semn vizibil că… în oraş se întâmplă ceva. Nu-l putem contrazice (nici n-avem de gând, în acest context, deşi comitem o greşeală în faţa unora dintre receptorii de presă care consideră că… autorităţile trebuie musai şi permanent contrazise; şi nici nu subscriem acestei opţiuni contrei permanente!): vor fi fiind ele străzile înguste (iar până la realizarea celor două variante de ocolire a urbei, e greu de închipuit că se va circula mai fluent pe ele), însă adevărat este că mulţimea de autovehicule indică, prin ele însele, palpabile semne de normalitate (dacă nu chiar de bunăstare – vezi mărcile lor) şi faptul (întotdeauna îmbucurător) că oamenii au unde se duce şi de unde veni.