Desigur, durere, suferinţă nemărginită… Faţă de care este necesar să ne probăm şi empatia. Mă gândesc la mama Dianei Maloş, cea care, în aceste zile (probabil că şi de acum încolo…) caută/va căuta un răspuns, un răspuns pe care să-l priceapă şi ea. De aceea, dincolo de toate, refuzul său de a nu accepta ipoteza sinuciderii, de aceea – şi nu de altceva – strădaniile sale de a găsi o explicaţie acceptabilă (dacă fiindcă moartea înseşi nu se poate accepta uşor…). În acelaşi context, de înţeles, într-o anumită măsură, interesul (local şi… naţional) pe care îl suscită întâmplarea. Lumea a fost întotdeauna mai sensibilă faţă de situaţiile în care din rândurile sale, mai unite, mai răvăşite, se călătoreşte (şi mai ales dacă e vorba de o moarte cumplită) o fiinţă fragedă care… Dar mai puţin de înţeles (deşi se poate sprijini pe tot felul de argumentaţii) dorinţa unora de a face dintr-o dramă un reality show din care nu lipsesc (cu voie, fără voie) clipele de divertisment. > Din municipiul Suceava (poate că în alte localităţi situaţia este aceeaşi) n-au dispărut încă afişele electorale. La pas prin cartierele George Enescu şi Burdujeni, am descoperit zone în care ţi-ai spune că abia a început campania electorală. Altfel, prin oarece unghere ale zonei centrale a urbei, încă mai supravieţuiesc lipituri ale campaniei pentru alegerile locale, chiar şi cu feţele unor candidaţi care, între vreme, între vremuri, şi-au părăsit partidul de toamnă pentru a se costuma la moda partidului de toamnă-iarnă. > Au mai rămas prin Suceava chiar şi mari panouri publicitare, ale unor firme “de specialitate” (îmi permit astfel de ghilimele fiindcă ştiu sigur că, în spatele unora cel puţin, sunt oameni care prea puţin au tangenţe cu publicitatea ca atare, însă – mmmeritul lor! – ştiu să mmmiroase unde sunt bani), de pe care încă mai zâmbesc sau se încruntă candidaţi la parlamentare. În cazul lor (al firmelor), s-ar putea ca acesta să fie semn de… criză. Când n-ai clienţi, le… dai “bonusuri” foştilor clienţi, ca să laşi impresia că “treaba merge”. Cum li se întâmplă, adesea, şi unor ziare cu multe pagini de mică publicitate; sunt pline de anunţuri, dar dacă telefonezi unui ofertant, acela îţi spune că a vândut de luna trecută. > Dl Stolojan a renunţat, aşadar. Lung prilej de vorbe şi de ipoteze. O ipoteză ar putea fi şi aceasta: să ne fi fost arătat “dragă Stolo” în alegerile de acum, aşa cum ne-a fost arătat şi la cele de acum 4 ani. În calitate de om de sacrificiu, cu priză la public. Iar de aici mai departe, “algoritmul” e simplu: dacă nu e Tăriceanu, e Boc!
15 decembrie 2008
Completat sub: Articole de presă
