„Bucovineni, nu moldoveni!”…

„Muie* – moldoveni!” a scandat, la un moment dat, galeria echipei Sportul Studenţesc, la partida de fotbal, de sâmbătă, de la Bucureşti, cu Cetatea Suceava. Iar galeria sucevenilor (aflată în apărare, ca şi echipa de pe teren, atunci deja condusă) a răspuns aproape imediat: „Bucovineni, nu moldoveni!”…
Astfel de schimburi de replici sunt curente pe arenele sportive. S-ar putea spune chiar că ele ar face parte din ceea ce se poate numi „discurs public de stadion”. Ele evidenţiază, printre altele, un context de intoleranţă şi chiar de discriminare existent (şi nu de ieri, de azi) la români. Un context recunoscut ca atare de suporterii suceveni aflaţi pe arena bucureşteană, context căruia au încercat să i se sustragă, apărându-se (parţial) prin deviere. Aşadar, interesant ni se pare că sucevenii au admis primul termen (referitor la o acţiune receptată ca fiind degradantă pentru cel care o suportă) şi l-au respins (doar…) pe al doilea: prin urmare, bucureştenii comit o eroare, sucevenii nu (mai) sunt moldoveni, ci sunt (numai) bucovineni”.
Nu este cazul, aici şi acum, de a recurge la argumente (numeroase, credem) de natură istorică, lingvistică şi culturală pentru a demonstra că temeiul opţiunii suporterilor noştri (dar nu numai despre ei este vorba până la urmă) ar putea fi considerat cel puţin discutabil. Dar explicăm reacţia lor prin aceea că, până în decembrie 1989, folosirea numelui „Bucovina” şi a adjectivului „bucovinean, -ă” erau aproape prohibite, din motive politice; că deja înainte de 1940, precum şi după 1989, au existat şi există destule voci publice (uneori cu autoritate) care au atestat trăsături care i-ar diferenţia pe oamenii din spaţiul fostei Bucovine şi pe urmaşii lor de cei din preajmă; mai ales în ultimii ani, probabil datorită unor intenţii de schimbare prin re-definire, „Bucovina”, „bucovinean” şi „bucovineană” sunt cuvinte cu sens identitar uzitate din abundenţă (şi poate chiar în exces): se vorbeşte, iată, începând de la niveluri dintre cele mai înalte, despre un „brand” Bucovina (dacă nu despre mai multe), despre o „inimă” a Bucovinei (situată, de fapt, în sudul celei istorice, printr-o confuzie cu judeţul Suceava în limitele sale de astăzi), despre tradiţii, mâncăruri etc. “bucovinene” care, adesea, nu se justifică decât printr-o (conjuncturală) includere într-un spaţiu anume (mai ades imaginat, decât concret conturat, geografic, istoric sau cultural). Şi poate că e de apreciat dorinţa unor semeni de-ai noştri de a fi “altceva”, de a fi receptaţi ca “altceva”. Dar e de reţinut, acum şi pentru totdeauna, că o astfel de receptare se întemeiază, până la urmă, potrivit faptelor, nu vorbelor.

*Am redat cuvântul (cunoscut şi folosit, de altfel, nu numai de etnia de la care l-am împrumutat şi nu numai la mahala), deşi de regulă este evitat în scris, considerând un suport faptul că acest cuvânt a fost acceptat în cel puţin 3 dicţionare: Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966; Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002 şi Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002. Mai adaug şi că, având iniţial un caracter de convenţie, iar apoi unul (şi) de normă, nu cuvintele sunt cele, eventual, supărătoare, ci realităţile pe care le acoperă.