Reportaj tainic

Virginia Blaga

Reportaj tainic

Editura Dacia a completat seria “Poeţii urbei” – Suceava cu volumul “Texte inter-zise”, semnat de L. D. Clement. Deşi autorii antologaţi în această serie sunt puţini, este chiar fascinantă diversitatea registrelor lirice pe care le prezintă cărţile lor: Angela Furtună – Primul Kaddish, Constantin Hrehor – Pianul înzăpezit, Constantin Severin – Oraşul alchimic şi Ion Beldeanu – Realitatea are chipul tău. Ar fi inspirată prezentarea întregii colecţii, care să surprindă în cele mai importante linii lirica suceveană, ceea ce chiar vom încerca în viitor.
L. D. Clement este iniţiatorul şi administratorul revistei electronice Nordlitera (www.nordlitera.ro), spaţiu cultural care oferă, selectiv şi actualizat, tabloul creaţiei şi criticii literare sucevene, un prilej singular, în acest sens.
Cursivitatea gândului poetic din Texte inter-zise se simte de la primele pagini şi depăşeşte marginile poemului. Textele sunt deschise şi fluente, fragmente ale unui amplu poem – Texte inter-zise (Aspect relevant şi pentru preconizata interpretare a întregii serii “Poeţii Sucevei”). Prin spaţiul livresc rătăceşte câinele (andaluz), pe care îl zărim din când în când dintre versuri. Ca o prezenţă totemică suprarealistă, câinele este strivit, dar se întoarce, doar este “imaginar”: “chiar şi câinele imaginar a mai slăbit / cu pielea ciuruită de purici”(Purici), pe urmă “câinele imaginar / se va trezi din somnu-i scuturat de un vis” (Sute de mii de pahare). De ce a preferat poetul redundantul calificativ pentru “câine”, convenţia fiinţei imaginare să fie dublată de explicitarea non-identităţii referenţiale? Este simptomul distanţării condeierului de sine. Butorianul “a te privi pe tine ca pe altul”, interpretare asupra intratextului, este adecvat şi poemelor lui L. D. Clement. Imaginea câinelui constituie antropomorfizarea poetului, de o manieră explicită în poemul Eu: “…ceva mai încolo un câine strivit de / autocamioane / cu burta plină de muşte./ acel câine sunt eu”, sau alegorică, în Tunel: “a spus / iată un câine desigur / nu are bilet / şi câinele n-a ştiut să răspundă / el nu ştia că-i trebuie un bilet / să coboare din garnitura ciudată / plină de oseminte însufleţite”.
În Textele inter-zise, autorul se desparte de clişeul genului literar în care scrie, “eu-l liric” devine “el liric”, are loc chiar o ipostaziere multiplă în scene (supra)realiste de o exactitate cinematografică, în virtutea mecanismului butorian amintit mai sus, cu care lectorul este familiarizat de la început, Eu: “un bătrân cu picioare de lemn bocănind idiot / pe parchet. eu sunt”.
Istoriile (toate alegorice) respiră un aer sorescian postmodern, ca şi armonizarea tonurilor contrastante, cu finalitatea dezvăluirii vieţii “de-machiate”, fie şi de lacrimi (Demachiaj cu lacrimi, târziu). Efectul este atins, încât produce picturalizarea ritmului vieţii, în imagine alb-negru: “…spitalul acesta / are uşi peste tot / multe uşi / e făcut doar din uşi prin care se vede afară”. Cromatica generoasă din afara spitalului răspunde aceleiaşi paradigme a realităţii contaminate de moarte: “citeşte-nainte: vara aceasta avea-va / flori multe roşii poame abia aşteptând / putrezirea” (Pregătiri).
Cartea fixează punctul în care este axis-ul mundi: pagina, volumul sau biblioteca, “axis mundi plăpând / în suflarea vântului / şi-n liniştea cântului” (Vorbe, două-trei). Locul privilegiat reclamă starea de spirit adecvată: în proximitatea incantaţiei sacre, tăcerea – “pagini tot albe cerneală uscată închid ochii / şi visez acelaşi vis, acelaşi text care se subţie / se comprimă devine unic cuvânt. / îl repet până-l uit.” (Linişte).
Texte inter-zise întregesc nu numai Seria “Poeţii Sucevei”, ci şi imaginea ziaristului-poet. Va veni încă un premiu pentru activitate reportericească, acum datorat reportajelor tainice din versurile autorului, filmului în a cărui prozodie “electricianu-i regizor iar / zeul fără să ştie este un simplu actor”.

22.07.2004